Reabilitarea drumului județean DJ 203R, considerat unul dintre cele mai degradate din județul Brăila, a devenit exemplul clasic de proiect în care hârțogăria administrativă avansează mult mai repede decât lucrările pe teren. Pentru șoferii din zona Cireșu și pentru firmele de transport, promisiunile de modernizare au rămas, timp de mai bine de cinci ani, doar pe hârtie. În tot acest timp, proiectul a navigat printr-un labirint nesfârșit de documentații, contestații și licitații reactualizate, fără ca măcar un singur utilaj să își facă apariția pe șantier.
„Primii pași” au fost făcuți în data de 28 ianuarie 2021, moment în care Consiliul Județean Brăila aproba Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru sectorul de drum Ulmu – Cireșu – Batogu – Ionești – Lișcoteanca – Valea Călmățui – DN 21, pe aproximativ 35,5 km..
Acesta a fost doar începutul unui lung proces birocratic, anticipând o așteptare de 3–4 ani până la demararea primelor lucrări. În paralel, pe teren, situația era dezastruoasă: traseul, mai ales între Batogu și Lișcoteanca, era plin de gropi și făgașe, determinând unele companii de transport să îl evite complet. Autoritățile recunoșteau gravitatea situației, însă soluția asumată era amânată până la obținerea unei viitoare finanțări europene.
Primul obstacol major a fost proiectarea tehnică. Licitația, lansată la finele anului 2021 cu o valoare estimată de 2,85 milioane de lei, a atras 33 de ofertanți. Contractul a fost într-un final adjudecat de ADD Global Design SRL, pentru suma de 715.500 lei, dar procesul nu a scăpat de o contestație la CNSC depusă de Artehnis SRL, soluționată abia în anul 2022. Tot în acel an, CJ Brăila purta deja corespondențe cu ADR Sud-Est privind motivele întârzierii calendarului.
Proiectul tehnic a fost declarat „pregătit” și aprobat abia în noiembrie 2023, vizând traseul Ulmu – Cireșu – Batogu – Ionești – Lișcoteanca – Dropia. Pe teren, însă, timpul stătea în loc. În aprilie 2023, consilierul județean Alexandru Bucălău atrăgea atenția public că drumul se prezenta deplorabil, „la fel de 40 de ani”.
Ziua de 12 august 2024 a reprezentat un moment cheie: semnarea contractului de finanțare. Cifrele puneau pe masă o investiție istorică de peste 204,5 milioane de lei, din care fondurile europene nerambursabile acoperă 173,8 milioane lei, iar bugetul de stat 26,5 milioane lei, cu o contribuție a CJ Brăila de peste 4 milioane lei (plus cheltuieli neeligibile). Termenul de execuție prevăzut era de 43 de luni, până pe 29 februarie 2028. Cu toate acestea, semnarea contractului nu a însemnat și startul propriu-zis al lucrărilor.
Pe parcursul anului 2025, deși banii erau asigurați, administrația s-a concentrat pe finalizarea caietului de sarcini și pe clarificări. O primă procedură de achiziție pentru execuție a fost din nou târâtă la CNSC, în urma unei contestații a Mega Edil SRL, care a fost respinsă în luna septembrie 2025.
Începutul anului 2026 a adus o nouă licitație pentru execuția lucrărilor, cu o valoare estimată la 147,2 milioane de lei și termen de depunere a ofertelor pe 9 martie. Predictibil, a urmat altă contestație din partea Construct & Drum SRL, vizată de o decizie a CNSC la finalul lui ianuarie. În martie 2026, nu mai puțin de 15 oferte intraseră în competiție pentru uriașul contract.
Astăzi, la cinci ani și șapte luni de la primele decizii administrative, lucrările încă nu au început, iar atribuirea contractului se află în prelungita fază a evaluării, al cărei termen estimat este abia luna octombrie a acestui an. Pentru tot anul 2026, bugetul județului a prevăzut modesta sumă de 500.000 lei pentru acest proiect.
Reabilitarea drumului DJ 203R a depășit stadiul de simplă problemă de infrastructură, transformându-se într-un monument al inerției birocratice. Proiectul este aprobat, justificat și mai ales finanțat, însă cu termenul de finalizare stabilit ferm pentru 29 februarie 2028, fiecare lună pierdută în comisii de evaluare riscă să comprime și mai mult timpul alocat efectiv pentru cele 35 de kilometri de asfalt promis. Rămâne de văzut cât va mai dura până când locuitorii din zonă vor vedea, într-un final, realitatea înlocuind maldărul de documente.
Dincolo de explicațiile oficiale legate de termene, clarificări și contestații, în spațiul public local planează tot mai mult suspiciunea că tergiversarea acestui proiect ar avea și rădăcini de natură politică. Nu este un secret pentru nimeni conflictul deschis și de lungă durată dintre președintele Consiliului Județean Brăila și președintele PNL Brăila, acesta din urmă având domiciliul chiar în comuna Cireșu, localitate-cheie tranzitată de DJ 203R. Se speculează că ritmul lent în care avansează procedurile ar putea fi, de fapt, o formă de șicanare politică mascată, prin care președintele CJ Brăila ar evita să livreze o lucrare majoră de infrastructură tocmai în „fieful” principalului său adversar. În acest scenariu al orgoliilor de partid, drumul județean pare să fi devenit o victimă colaterală, iar prețul real al acestei posibile vendete este plătit zilnic de locuitorii și transportatorii condamnați să circule pe aceeași rută distrusă.


























