Aceste versuri, pe cât de boeme și pline de un romantism amar, pe atât de dureros rezonează cu realitatea cotidiană a Brăilei. Dacă privești atent strada, dincolo de zgomotul motoarelor și graba pietonilor, vei descoperi o lume paralelă care refuză să dispară: lumea necuvântătoarelor nimănui.
În zona Bariera Călărașilor, unul dintre cele mai tranzitate noduri urbane ale orașului, spectacolul abandonului se derulează la lumina zilei. Imaginea unor câini fără stăpân care își caută adăpost la umbra stațiilor de refugiu sau pe fâșiile verzi de lângă carosabil a devenit o normalitate pe care am învățat, din inerție sau neputință, să o ignorăm. Așa cum se observă și în treacăt, aceștia nu sunt fiare agresive gata să atace, ci mai degrabă niște spectatori resemnați ai unei piese de teatru absurde, în care omul a uitat să fie om. Stau liniștiți pe iarbă, lângă panourile de sticlă, privind trecătorii cu o demnitate tăcută. Sunt, într-adevăr, „uneori mai lorzi” decât noi, cei care i-am trădat.
Prezența lor constantă pe străzile Brăilei nu este o vină canină, ci o sentință dictată de eșecul uman și administrativ. Fiecare câine care rătăcește astăzi printre blocuri și mașini este rezultatul unei ecuații simple: lipsa de responsabilitate a celor care abandonează pui la marginea orașului, combinată cu o gestionare administrativă care pare mereu cu un pas în urma fenomenului. Am transformat cel mai bun prieten al omului într-o problemă de salubritate și siguranță publică, uitând că, înainte de a fi un pericol sau un disconfort vizual, acel animal este o victimă a nepăsării noastre.
A-i iubi nu înseamnă a perpetua iluzia că strada este un cămin potrivit pentru ei. A-i iubi cu adevărat înseamnă să cerem și să aplicăm soluții reale: campanii masive, susținute și gratuite de sterilizare, adăposturi gestionate cu empatie și sancțiuni aspre, aplicate fără excepție, pentru abandon. Până când nu ne vom asuma aceste responsabilități, Brăila va continua să fie un oraș al contrastelor, unde pretențiile de modernitate se împiedică, la propriu, de suferința abandonată la colț de stradă.
Crezi că o implicare mai fermă a societății civile și a voluntarilor ar putea forța autoritățile locale să implementeze o strategie definitivă și umană pentru rezolvarea acestei situații?
