Duminică, 20 SEPTEMBRIE 2026, pe raza municipiului Brăila și a DN 2S – Podului peste Dunăre, vor avea loc mai multe etape ale evenimentului sportiv, aspect ce va conduce la restricții parțiale sau totale de trafic.
Etapele de pe zona centrală a municipiului Brăila se vor desfășura în intervalul orar 09:30-13:00, când vor avea loc cursele de 5 km, Family și Kids pe Traseul: Piața Independenței ➡️ Calea Călărașilor ➡️ Piața Traian ➡️ strada Împăratul Traian ➡️ strada Anghel Saligny ➡️ Faleza Dunării ➡️Retur.
Pe aceasta zonă, va fi închis TOTAL traficul rutier pe: Calea Călărașilor, sensul de mers dinspre Bulevardul Independenței către Piața Traian, pe strada Împăratul Traian și pe strada Anghel Saligny. Se va permite doar tranzitarea intersecțiilor cu străzile adiacente, în funcție de poziția alergătorilor pe traseu.
Etapele de pe DN 2S-Pod peste Dunăre-zona de nord și centrală a municipiului Brăila se vor desfășura în intervalul orar 09:00-12:00, când vor avea loc cursele de 21 km și 8.5 km pe Traseul: DN 2S (Centru de întreținere Pod) ➡️ Pod peste Dunăre, sensul către Tulcea ➡️ retur pe același sens ➡️ DN 2S ➡️ intrare în municipiu pe Calea Galați ➡️ strada Dimitrie Bolintineanu ➡️ Grădina Publică ➡️ strada Grădinii Publice ➡️ strada Oituz ➡️ Piața Poligon ➡️ Piața Traian ➡️ strada Împăratul Traian ➡️ strada Anghel Saligny ➡️ Faleza Dunării ➡️ retur Piața Traian ➡️ Calea Călărașilor ➡️ Piața Independenței.
În cadrul acestor etape nu va fi afectată circulația pe DN 2S-Pod, circulația dinspre Brăila către Tulcea fiind doar restricționată pe o bandă și deviată temporar pe cealaltă cale a podului, după intersecția cu viitorul DEx, utilizându-se câte o bandă de circulație. Va fi restricționat TOTAL traficul rutier pe: Calea Galați, sensul de mers dinspre DN 2S către Piața Traian, odată cu pătrunderea alergătorilor pe aceasta stradă, pe strada Dimitrie Bolintineanu, pe strada Grădinii Publice, pe strada Oituz și în Piața Poligon. Mai departe această etapă se va contopi cu traseul zonei centrale.
Se va permite doar tranzitarea intersecțiilor cu străzile adiacente, în funcție de poziția alergătorilor pe traseu, precum și circulația pe Calea Galați, sensul de mers dinspre Piața Traian către DN 2S.



























