Insensibil la doleanțele brăilenilor din Vidin , primarul Marian Dragomir știe doar să se laude, cu un festival, cu două sau trei, ba cu niște autobuze electrice care probabil vor ajunge în anul 2028 , fix în plină campanie electorală, mai spune ce albastru este cerul, că a asfaltat tot , uitând de gropile de Calea Galați dincolo de podul Brăilița, uitând de ruina din piața Vidin și de câte și mai câte uită, cert este că uită multe.
Putem să ne gândim că poate nu este informat sau că nu are obiceiul să vadă cu ochii lui ce mai este prin oraș, mai ales că drumul domniei sale nu este spre Vidin, el merge spre casă la Chiscani și, înapoi la primărie , la birou. Ar putea avea scuza asta…însă brăilenii din Vidin, s-au epuizat să-i tot spună primarului Marian Dragomir de toate neajunsurile timp de 10 ani de când este EL, mare șef la primărie.
Piața VIDIN , o mizerie în mijlocul unui cartier , are acoperișul spart și este absolut goală , se pot vedea niște tarabe ponosite și cam atât. Brăilenii se bucură că angajaților Directia Administrației Piețelor și Târgurilor Brăila, li s-au mărit salariile, dar se întreabă când va arăta și această piață decent.
În acest timp, comercianții vând la stradă , pe trotuar ..nu au cum să opteze pentru o piață cu acoperiș spart, tarabe vechi de un secol și să plătească o chirie. Practic , comercianții sunt împinși să vândă la stradă, pe trotuar, fără condiții și fără respectarea unui cadru normal de desfășurare a activității.
În timp ce tarabele și spațiile din piață sunt deteriorate și inutilizabile, oamenii tot plătesc prețul: fie stau cu pierderi, fie ies la vânzare în stradă.
Se crează o situație complet inacceptabilă, se face tăcere instituțională în timp ce problemele rămân nerezolvate, iar comercianții, așa cum sunt ei, mulți poate și fără autorizații, nu au alternative reale.
Este strigător la cer ca într-un cartier, lăsat izolat de administrația PSD , să existe o piață cu acoperiș spart, să fie tolerată ca atare, iar oamenii să fie obligați să improvizeze în stradă.
În contextul în care lipsesc comunicări despre activitatea instituțiilor locale, brailenii se întreabă simplu, când cartierul Vidin va intra în atenția Administrației locale, pentru că și oamenii de aici plătesc taxe și impozite, când va recunoște că acest cartier există și este al Brăilei , când i se va arăta respect ? Și mai ales , dle primar, când începeți să luați magneziu, ca să nu mai uitați ?






















