• Ultimele
  • Trending
O nouă avertizare hidrologică pentru zonele care au fost afectate de inundații la sfârșitul săptămânii trecute

17/09/2024
Dinastia de la Tufești: ascensiunea politică a senatorului Sorin Moise

29/07/2026
Control în securitatea în muncă în industria alimentară, s-au dat amenzi în valoare de 95.000 lei

28/07/2026
Firma PSD Polaris, adusă de Dragomir, nu colectează saltele sau obiecte de mobilier decât o dată la câteva luni, iar dacă le arunci la pubele, ești pasibil de amendă

Castelul de Apă și Stadionul Progresul, prizonierele întârzierilor și ale birocrației

Brăila promisiunilor amânate. Cât mai poate fi invocată răbdarea cetățenilor?

28/07/2026
Pe data de 29 iulie sărbătorim Ziua Imnului Național

Imobile construite fără grija față de mediu, constructor amendat cu suma de 90.000  lei

27/07/2026
“Tânărul” Fănel Mihalcea, 75 de ani, fost prim procuror la Parchetul Brăila, are un venit net lunar cumulat de aproximativ 70.000 de lei, fiica sa, soldat credincios PSD,  îi calcă bine pe urme

Deficit uriaș la Spitalul Județean Brăila și probleme cu atragerea fondurilor: Punctele nevralgice din Raportul de activitate pe 2025 al președintelui CJ Brăila

Fost comisar de poliție la Secţia nr. 4 Poliţie Rurală Ianca trimis în judecată de procurorii DNA

Cutremur în industria de armament: Șefii de la Uzina Mecanică București și Uzina Mecanică Plopeni, reținuți de DNA pentru luare de mită

25/07/2026
Derapaje penale în curtea PSD: Un partid sufocat de corupție și nepotism, pus pe căpătuială pe bani publici

24/07/2026
Resturile rachetei aer aer, cea care a interceptat drona, găsite în câmp în județul Brăila,  localitatea Tătaru

Incursiune alarmantă a unei drone rusești în adâncimea teritoriului românesc

Incursiune alarmantă a unei drone rusești în adâncimea teritoriului românesc. Aparatul a zburat peste 220 de kilometri înainte de a fi doborât

24/07/2026
miercuri, iulie 29, 2026
31 °c
Brăila
  • Contact
Brăila noastră
  • Actualitate
  • Politic
  • Social
  • Sport
  • Cultural
  • Opinii
  • Național
  • Pamflet
No Result
View All Result
Brăila noastră
No Result
View All Result
Acasă Național

O nouă avertizare hidrologică pentru zonele care au fost afectate de inundații la sfârșitul săptămânii trecute

Brăila Noastră postat de Brăila Noastră
17/09/2024
in Național
Timp de citire: 2 minute
A A
0
O nouă avertizare hidrologică pentru zonele care au fost afectate de inundații la sfârșitul săptămânii trecute
Share on FacebookShare on Twitter

Ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE INUNDAŢIE pe râurile din bazinele hidrografice: Bârlad – afluenții de stânga aferenți sectorului aval confluență cu râul Crasna, Siret – afluenții de stânga aferenți sectorului aval S.H. Lungoci, Prut – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Drânceni, județele: Galați și Vaslui.

Fenomenele vizate sunt scurgeri importante pe versanţi, torenţi,  pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu posibile depășiri ale COTELOR DE INUNDAȚIE

Noutati

Control în securitatea în muncă în industria alimentară, s-au dat amenzi în valoare de 95.000 lei

Control în securitatea în muncă în industria alimentară, s-au dat amenzi în valoare de 95.000 lei

28/07/2026
Firma PSD Polaris, adusă de Dragomir, nu colectează saltele sau obiecte de mobilier decât o dată la câteva luni, iar dacă le arunci la pubele, ești pasibil de amendă

Firma PSD Polaris, adusă de Dragomir, nu colectează saltele sau obiecte de mobilier decât o dată la câteva luni, iar dacă le arunci la pubele, ești pasibil de amendă

28/07/2026

Râurile din bazinele hidrografice: Bârlad – afluenții de stânga aferenți sectorului aval confluență cu râul Crasna, Siret – afluenții de stânga aferenți sectorului aval S.H. Lungoci, Prut – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Drânceni

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate  și intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Chineja și Suhu.

În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.

Se impune urmărirea evoluţiei situaţiei hidrometeorologice, în conformitate cu ”Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundaţii, secetă hidrologică precum şi incidente/accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale ale cursurilor de apă şi poluări marine în zona costieră.”

Imagine WhatsApp 2024 09 17 la 16.56.23 8b82e92c
Imagine WhatsApp 2024 09 17 la 16.56.22 9dbed7fb
Imagine WhatsApp 2024 09 17 la 16.56.23 b94e7627
Etichete: afluenții aferenți sectorului aval S.H. Drâncenijudețele: Galați și VasluiO nouă avertizare hidrologică pentru zonele care au fost afectate de inundații la sfârșitul săptămânii trecutestiri braila noastra
ShareSendTweet
Articolul anterior

Arestați preventiv pentru infracțiuni de corupție în legătură cu vămuirea unor mărfuri containerizate

Articolul următor

Teatrul de Păpuși Brăila vine cu o premieră la debut de stagiune

Brăila Noastră

Brăila Noastră

Punem sub lupă subiectele delicate care contează cu adevărat pentru voi

Alte recomandări

RO-Alert în nordul județului Tulcea și avioane F-16 și Eurofighter ridicate de la sol
Național

21/07/2026
Ofițer de poliție de la IPJ Buzău arestat preventiv pentru infracțiuni de corupție

29/06/2026
Conducerea DSVSA Arad acuzată că a plătit servicii fictive și a ascuns un focar de leucoză bovină

20/06/2026
BNR lansează în circuitul numismatic un set de monetărie cu tema ”Expoziția Generală Română din 1906 – 120 de ani de la inaugurare”

19/06/2026
Articolul următor
Teatrul de Păpuși Brăila vine cu o premieră la debut de stagiune

Teatrul de Păpuși Brăila vine cu o premieră la debut de stagiune

Percheziții în Brăila și Buzău la persoane bănuite de ilegalități în domeniul produselor de protecție a plantelor

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sunt de acord cu Termenii & Condiții și Politica de confidențialitate.

Dinastia de la Tufești: ascensiunea politică a senatorului Sorin Moise
Politic

În politica românească există numeroase exemple de familii care au reușit să construiască adevărate rețele de influență în administrație și...

postat de Brăila Noastră
29/07/2026
Control în securitatea în muncă în industria alimentară, s-au dat amenzi în valoare de 95.000 lei
Local

Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea...

postat de Brăila Noastră
28/07/2026
Firma PSD Polaris, adusă de Dragomir, nu colectează saltele sau obiecte de mobilier decât o dată la câteva luni, iar dacă le arunci la pubele, ești pasibil de amendă
Local

Firma PSD Polaris, adusă de Dragomir, nu colectează saltele sau obiecte de mobilier decât o dată la câteva luni, iar dacă le arunci la pubele, ești pasibil de amendă

Brăila este încă în evul mediu în ceea ce privește colectarea gunoiului și deși fiecare cetățean plătește 300 de lei...

postat de Brăila Noastră
28/07/2026
Castelul de Apă și Stadionul Progresul, prizonierele întârzierilor și ale birocrației
Opinii

Brăila promisiunilor amânate. Cât mai poate fi invocată răbdarea cetățenilor?

De mai bine de un deceniu, administrația condusă de primarul Marian Dragomir vorbește despre modernizare, dezvoltare și transformarea Brăilei într-un...

postat de Brăila Noastră
28/07/2026
Brăila noastră

© Brăila Noastră. Developed by IMCreative.ro

Navigate Site

  • Politica de confidențialitate
  • Politica cookies
  • Setări GDPR
  • Contact

Urmărește-ne pe: