În contextul aniversării a 145 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul larg la cea de-a cincea ediție a evenimentului Zilele Porților Deschise. Evenimentul va avea loc în zilele de joi, 29 mai, și vineri, 30 mai 2025, când vor fi organizate vizite pentru public în cadrul unor tururi ghidate de aproximativ 30 de minute, fără programare prealabilă, în intervalul 11:00-19:00 (ultima oră de intrare fiind 18:00), în grupuri de maximum 20 de persoane.
Vizitatorii vor putea admira exponatele din cadrul expoziției temporare Istoria leului, găzduită la sediul Agenției Brăila din Calea Călărașilor nr.2. Conceptul expozițional presupune o incursiune în povestea monedei noastre naționale, evidențiind momente-cheie din istoria acesteia, care a debutat în mod oficial în 1867 odată cu înființarea sistemului monetar național.
Publicul va putea admira piese care fac parte din patrimoniul Muzeului BNR, de la primele monede de 1, 2, 5 și 10 bani care au început să circule pe teritoriul național din anul 1868 și până la monedele și bancnotele de polimer aflate acum în circulație.
Povestea banilor este ilustrată prin intermediul unor piese valoroase din colecția Muzeului BNR precum moneda de 20 lei 1870 – prima monedă românească din aur, însemnele monetare cu cele mai mari valori nominale din istoria noastră monetară sau cei mai mici bani de hârtie tipăriți în România. În total, aproximativ 500 de obiecte sunt expuse în premieră publicului din Brăila, reprezentând un prilej pentru vizitatori să cunoască o parte din istoria monetară a țării noastre, respectiv să înțeleagă rolul pe care Banca Națională a României l-a avut, de-a lungul timpului, în susținerea monedei naționale.
Muzeul BNR propune în acest an, în cadrul sediilor teritoriale, o secțiune expozițională dedicată istoriei tezaurului BNR evacuat la Moscova în timpul Primului Război Mondial și un panou dedicat vieții și activității lui Eugeniu Carada, fondatorul instituției.
Evenimentul Zilele Porților Deschise a fost lansat în 2019 și marchează aniversarea băncii centrale a României.
Vizita este un tur ghidat, cu durata aproximativă de 30 de minute, pe parcursul căruia veți avea ocazia să admirați cele mai importante obiecte din cadrul expoziției permanente a Muzeului BNR.
Pe parcursul prezenței dumneavoastră în incinta Băncii Naționale a României, vă rugăm să aveți în vedere următoarele:
Grupurile de vizitatori vor fi constituite din maximum 20 de persoane.
Ultima oră de intrare este ora 18,00.
Femeile însărcinate, persoanele cu dizabilități, precum și cele însoțite de copii în vârstă de până la 5 ani beneficiază de acces prioritar. Vă rugăm contactați organizatorii dacă vă aflați într-una din aceste situații.
Accesul în incinta BNR presupune proceduri de control al persoanelor și bagajelor.
Pe toată durata vizitei este permisă fotografierea în scopuri necomerciale, cu excepția zonei cu acces controlat de la intrare.





















