HC Dunărea Brăila nu a avut emoții în meciul cu SCM Universitatea Craiova, din etapa 15-a a Ligii Florilor. Chiar dacă au ratat cât pentru 5 meciuri, fetele pregătite de Jan Leslie Lund s-au impus cu 26-20 (15-9) în fața unei echipe care este umbra celei din primele 10 etape, de când nu a mai câștigat niciun punct. Echipa brăileană a ratat 3 din cele 4 aruncări de la 7 metri de care a beneficiat, dar a trimis și mingea în barele porților de vreo cinci ori.
Brăila a condus meciul aproape de la cap la coadă. După ce au deschis scorul în minutul 4, Craiova a egalat în minutul 6, când a trimis primul șut pe spațiul porții apărate de Șerban. În minutul 7 Mohamed a marcat pentru 2-1 și din acest moment doar echipa din Brăila a fost la conducere pe tabela de marcaj. În minutul 10 diferența a ajuns la 4 goluri, scor 6-2, iar până pe final de repriză diferența de pe tabelă s-a menținut la 3-4 goluri. În ultimele 4 minute Udriștioiu a marcat de 3 ori pentru Dunărea și scorul la pauză a fost 15-9, cea mai mare diferență de scor din prima repriză.
Partea a doua a jocului a început la fel ca și prima, cu ratări de ambele părți, primul gol fiind marcat în minutul 34 de echipe lui Bogdan Burcea. Brăila a reușit primul gol în minutul 35, prin Mohamed, apoi Zivkovic a dus diferența la 7 goluri. În minutul 47 Gomes da Rocha a dus echipa Brăilei la un avans de 10 goluri, scor 23-13. până la final jucătoarele Dunării s-au întrecut în ratări și Craiova s-a apropiat la 5 goluri, scor 25-20, însă cea care a închis tabela a fost Venancio, cu 20 de secunde înaintea finalului de meci.
Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Liscevic – 4 goluri (unul de la 7 metri), Udriștioiu -4, Quintino -4, Gomes da Rocha -3, Zivkovic -3, Mohamed -2, Fais Munhoz Araujo -1, Jezic -1, Popa -1, Lupei -1. Elena Șerban a avut 7 intervenții reușite, iar Trusova a avut două intervenții, dintre care una la o aruncare de la 7 metri. Gomes da Rocha, Zivkovic și Liscevic au ratat câte o aruncare de la 7 metri. Au mai jucat: Severin, Pisică, Kanaval (care a părăsit terenul accidentată).
HC Dunărea a acumulat 34 de puncte după 15 etape și a urcat pe locul 3, cel puțin până la meciul Rapidului cu Minaur Baia Mare, programat miercuri, 31 ianuarie. Următorul meci în Liga Florilor pentru HC Dunărea este programat pe 14 februarie, în deplasare, cu HC Zalău.

























