La data de 31 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Biroul de Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, au reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, un tânăr de 23 de ani, din comuna Mircea Vodă, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tâlhărie calificată.
În fapt, din materialul probator administrat s-a reținut că, în noaptea de 24 iulie a.c., în jurul orei 02:50, acesta ar fi agresat un tânăr de 18 ani, din comuna Vișani.
La aceeași dată, respectiv 24 iulie a.c., în jurul orei 03:00, în timp ce se afla pe Calea Călărașilor din municipiu, tânărul ar fi deposedat același tânăr de 18 ani, din comuna Vișani, de suma de 5.500 de lei și 1.500 de euro, prin întrebuințarea de amenințări cu moartea.
Astăzi, 1 august a.c., Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă a tânărului în cauză, pentru o perioadă de 30 de zile, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila.




















