Bilanț pe luna iunie cu accidente pietoni și bicicliști, acțiuni preventive
Arest preventiv pentru clanul Buricea, confiscarea unui număr de 12 mașini de lux,  în valoare de de 500.000 euro, 3 ambarcațiuni în valoare de circa 100.000 euro, sume de bani în lei și euro, în echivalentul a peste 80.000 euro, bijuterii , dar și vreo 30 de săbii
Dragomir  a dat 900 000 de mii de euro,( fără TVA) pe sediul unei foste bănci, unde și-a amenajat biroul cu ajutorul unor firme care au avut lucrări pentru Primărie , dar pentru casa Anei Aslan nu a mișcat un deget sau cum se zice la noi, nici doi bani nu a dat  
Dumitru Buricea, cel care l-a lăsat moștenitor peste clanul din Brăilița pe fiul său, Marian Buricea
Grupul brăilean infracțional condus de Marian Buricea și cine sunt locotenenții celui care a băgat groaza în brăileni timp de cinci ani  
Drumarii au finalizat un sens giratoriu din zona Făurei
Incendiu la supermarketul Kaufland , cel amplasat pe Dorobanți
Gruparea Buricea din Brăilița anihilată după  5 ani de infracțiuni extreme, tentativă omor, cămătărie, șantaj, proxenetism, trafic de persoane! Oare de ce polițiștii brăileni și gălățeni nu au acționat și au lăsat gruparea să-și facă de cap atâta vreme?
Moștenitorul sistemului. Cum a urcat Francisk-Iulian Chiriac în vârful PSD Brăila?
Joi dimineață, polițiștii au desfășurat acțiuni de amploare în municipiul Brăila
Pe când o anchetă serioasă despre prejudiciul în sistemul pensiilor de stat cu cei care și-au mărit pensiile, cum a făcut și ex-prefectul de Brăila, Iulian Timofei, jandarm pensionar și cât îl mai protejează Mihai Tudose ? Timofei și-ar fi umflat pensia cu 4.000 de lei prin includerea unor ore suplimentare fictive, doar pe hârtie.
sâmbătă, iulie 18, 2026
31 °c
Brăila
Page 376 of 797 1 375 376 377 797