• Ultimele
  • Trending
Guvernul a solicitat adoptarea unei hotărâri de CLM Brăila privind transferul unui imobil din domeniul public al Municipiului Brăila în domeniul public al Statului Român, în vederea dării în administrarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galați

A.N.A.F. a publicat lista contribuabililor, persoane juridice, care nu înregistrează obligaţii fiscale restante la finele anului 2024

06/02/2025
Și-a lovit soția cu o tigaie în zona capului şi a tăiat-o cu un cuţit de dimensiuni mici în zona umărului stâng şi a spatelui

Și-a lovit soția cu o tigaie în zona capului şi a tăiat-o cu un cuţit de dimensiuni mici în zona umărului stâng şi a spatelui

19/08/2025
Avansarea în grad – aprecierea meritelor profesionale

Avansarea în grad – aprecierea meritelor profesionale

01/08/2025
Activitate de educație rutieră desfășurată de polițiștii Serviciului Rutier în cadrul Școlii de Vară

Activitate de educație rutieră desfășurată de polițiștii Serviciului Rutier în cadrul Școlii de Vară

01/08/2025
Arestat preventiv după ce a agresat un tânăr și apoi l-a deposedat de suma de 5.500 de lei și 1.500 de euro

Arestat preventiv după ce a agresat un tânăr și apoi l-a deposedat de suma de 5.500 de lei și 1.500 de euro

01/08/2025
Polițiștii rutieri brăileni pun accent pe creșterea vizibilității poliției în stradă

Șoferi lăsați fără permis de conducere

31/07/2025
Cinci tineri ofițeri încadrați la IPJ Brăila

Cinci tineri ofițeri încadrați la IPJ Brăila

31/07/2025
Lucrări de reabilitare a rețelelor de apă potabilă

Se oprește apa în Ianca și trei localități

31/07/2025
IJJ Brăila a început recrutarea candidaților pentru instituțiile de învățământ ale MApN, care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne

În urma acțiunilor desfășurate de jandarmii brăileni în ultimele 10 zile au fost aplicate 53 de sancțiuni contravenționale

30/07/2025
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR RUTIERI, ÎN MUNICIPIUL BRĂILA

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR RUTIERI, ÎN MUNICIPIUL BRĂILA

30/07/2025
ACTIVITĂȚI DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE DROGURI ȘI A TRAFICULUI DE PERSOANE DERULATE DE POLIȚIȘTII BRĂILENI

ACTIVITĂȚI DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE DROGURI ȘI A TRAFICULUI DE PERSOANE DERULATE DE POLIȚIȘTII BRĂILENI

30/07/2025
Acțiune a polițiștilor din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Brăila

În cursul zilei de luni, polițiștii brăileni au organizat 10 acțiuni și au intervenit la 53 de evenimente

29/07/2025
Un bărbat din Chiscani a fost rănit după ce a fost lovit de un TIR pe DE 584, în localitatea Vărsătura

Un bărbat din Chiscani a fost rănit după ce a fost lovit de un TIR pe DE 584, în localitatea Vărsătura

29/07/2025
duminică, februarie 1, 2026
31 °c
Brăila
  • Contact
Brăila noastră
  • Actualitate
  • Politic
  • Social
  • Sport
  • Cultural
  • Opinii
  • Național
  • Pamflet
No Result
View All Result
Brăila noastră
No Result
View All Result
Acasă Social

A.N.A.F. a publicat lista contribuabililor, persoane juridice, care nu înregistrează obligaţii fiscale restante la finele anului 2024

Brăila Noastră postat de Brăila Noastră
06/02/2025
in Social
Timp de citire: 2 minute
A A
0
Guvernul a solicitat adoptarea unei hotărâri de CLM Brăila privind transferul unui imobil din domeniul public al Municipiului Brăila în domeniul public al Statului Român, în vederea dării în administrarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galați
Share on FacebookShare on Twitter

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi informează despre faptul că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) a publicat pe pagina de internet lista contribuabililor, persoane juridice, care şi-au declarat şi achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi care nu figurează cu obligaţii bugetare restante la data de 31.12.2024.

Cei interesaţi pot consulta lista pe site-ul A.N.A.F.- www.anaf.ro, la secţiunea Servicii on-line/ Lista contribuabililor fără obligaţii restante sau accesând linkul: https://www.anaf.ro/restante/listaalba.xhtml

Pentru întocmirea listei s-au avut în vedere următoarele condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ de către contribuabili, stipulate în OpANAF nr. 1923/2022:

Noutati

Și-a lovit soția cu o tigaie în zona capului şi a tăiat-o cu un cuţit de dimensiuni mici în zona umărului stâng şi a spatelui

Și-a lovit soția cu o tigaie în zona capului şi a tăiat-o cu un cuţit de dimensiuni mici în zona umărului stâng şi a spatelui

19/08/2025
Avansarea în grad – aprecierea meritelor profesionale

Avansarea în grad – aprecierea meritelor profesionale

01/08/2025
  1. sunt depuse, pe perioada de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data întocmirii listei. Această condiţie se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal;
  2. au achitate la scadenţă/ termenul de plată prevăzut de lege obligaţiile fiscale principale şi accesorii, în trimestrul pentru care se realizează publicarea listei;
  3. nu înregistrează obligaţii bugetare restante la data întocmirii listei.
Etichete: anafcare nu înregistrează obligaţii fiscale restante la finele anului 2024lista contribuabililorpersoane juridicestiri brailastiri braila noastra
ShareSendTweet
Articolul anterior

Femeie de 33 de ani, din Făurei, dispărută de la domiciliu

Articolul următor

Informații referitoare la procedura de direcționare a sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit

Brăila Noastră

Brăila Noastră

Punem sub lupă subiectele delicate care contează cu adevărat pentru voi

Alte recomandări

Întâlnire de lucru între ITM Brăila și experții contabili la CECCAR – Filiala Brăila privind platforma REGES ON-LINE
Social

Întâlnire de lucru între ITM Brăila și experții contabili la CECCAR – Filiala Brăila privind platforma REGES ON-LINE

25/07/2025
Muncă nedeclarată descoperită de ITM Brăila în domeniul construcțiilor – 12 persoane fără forme legale de angajare
Social

Inspectorii ITM Brăila au depistat 12 persoane care desfășurau muncă nedeclarată în domeniul construcțiilor

22/07/2025
Acțiuni de diseminare a prevederilor Legii nr. 367/2022 privind dialogul social, desfășurate de ITM Brăila
Social

Controale ale ITM Brăila pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate

07/07/2025
ITM Braila
Social

ITM Brăila reiterează măsurile  care trebuie intreprinse de angajatori pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă

07/07/2025
Articolul următor
Informații referitoare la procedura de direcționare a sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit

Informații referitoare la procedura de direcționare a sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit

Activități preventive în școli

Activități preventive în școli

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sunt de acord cu Termenii & Condiții și Politica de confidențialitate.

Și-a lovit soția cu o tigaie în zona capului şi a tăiat-o cu un cuţit de dimensiuni mici în zona umărului stâng şi a spatelui
Actualitate

Și-a lovit soția cu o tigaie în zona capului şi a tăiat-o cu un cuţit de dimensiuni mici în zona umărului stâng şi a spatelui

La data de 15.08.2025, ora 0956, dispeceratul IPJ Brăila a fost sesizat telefonic, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că numita...

postat de Brăila Noastră
19/08/2025
Avansarea în grad – aprecierea meritelor profesionale
Actualitate

Avansarea în grad – aprecierea meritelor profesionale

Astăzi, 01 august 2025, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila, a avut loc festivitatea de avansare în grad la...

postat de Brăila Noastră
01/08/2025
Activitate de educație rutieră desfășurată de polițiștii Serviciului Rutier în cadrul Școlii de Vară
Actualitate

Activitate de educație rutieră desfășurată de polițiștii Serviciului Rutier în cadrul Școlii de Vară

În data de 31 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o activitate cu caracter preventiv, în cadrul...

postat de Brăila Noastră
01/08/2025
Arestat preventiv după ce a agresat un tânăr și apoi l-a deposedat de suma de 5.500 de lei și 1.500 de euro
Actualitate

Arestat preventiv după ce a agresat un tânăr și apoi l-a deposedat de suma de 5.500 de lei și 1.500 de euro

La data de 31 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila - Biroul de Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului...

postat de Brăila Noastră
01/08/2025
Brăila noastră

© Brăila Noastră. Developed by IMCreative.ro

Navigate Site

  • Politica de confidențialitate
  • Politica cookies
  • Setări GDPR
  • Contact

Urmărește-ne pe:

No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Politic
  • Social
  • Sport
  • Cultural
  • Opinii
  • Național
  • Pamflet
  • Contact

© Brăila Noastră. Developed by IMCreative.ro