Joi, 10 aprilie, la ora 22:50, echipajul de intervenție aflat în patrulare la intersecția Bld. Dorobanților cu 1 Decembrie 1918, a găsit asupra a 3 bărbați cu vârstele de 18 și 21 ani: un briceag de 24 cm, un obiect metalic tip „box” și un spray iritant lacrimogen. Au fost întocmite documentele pentru săvârșirea infracțiunii de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, faptă prevazută și pedepsită de art.372 alin.1 Codul Penal. Cercetările urmând a fi continuate de I.P.J. Brăila
Tot joi, jandarmi, împreună cu polițiști din cadrul biroului Siguranță Școlară, au desfășurat o activitate infomativ-preventivă la Școală generală „Emil Drăgan” din comuna Grădiștea, cu participarea a 56 de elevi și cadre didactice. Oamenii legii au discutat cu copii pe teme precum: prevenirea violenței în mediul școlar, bullying-ul, răspunderea contravențională și penală a minorului. Au fost vizionate filmulețe: „Tăcerea e tot violență”, „Sfaturi pentru folosirea rețelelor de socializare”.
Vineri 11 aprilie, în cooperare cu lucrătorii Romsilva, efective ale I.J.J. Brăila, au acționat pentru a combate acțiunile ilegale de pescuit în perioada de prohibiție. Pe malul drept al fluviului Dunărea, în dreptul localității Stăncuța, au fost depistați doi bărbați cu vârstele de 52 și 54 ani, care la vederea jandarmilor au accelerat barca, încercând să scape de aceștia și au aruncat din barcă în apă mai multe plase monofilament. La momentul interceptării au fost găsite 9 kg de scrumbie în barcă. Aceștia au fost sancționați conform legii, jandarmii întocmind acte de constatare a ilegalității. Barca precum și cantitatea de pește, au fost reținute în vederea confiscării, acestea au fost trimise, împreună cu actele de constatare către organele de poliție în vederea continuării cercetărilor.
Sâmbătă, 12 aprilie, au avut loc cele două 2 procesiunile religioase de Florii, cu un număr de aproximativ 800 participanți în municipiu și 300 în orașul Însurăței. Misiunea de asigurare a ordinii publice a avut ca scop principal protejarea participanților și desfășurarea evenimentului în condiții de siguranță, fără incidente. În sprijinul cetățenilor și pentru prevenirea eventualelor situații neplăcute, jandarmii au fost prezenți pe întregul traseu al procesiunilor.
Duminică, 13 aprilie, jandarmii au fost prezenți la Competiția automobilistică autoslalom S „Alma 2025” din Stațiunea Lacu Sărat, la care au participarea 150 de persoane.