Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila anunță o nouă ediție a proiectului Clubul de vacanță, care se va desfășura în perioada 1 iulie – 9 august. Acesta va cuprinde peste 30 de ateliere pentru copii și tineri între 6 și 16 ani, între care amintim atelierele artistice, de handmade, de dezvoltare personală, gastronomice și de limbi străine,
Înscrierile se fac la sediul Bibliotecii din Piața Poligon, nr. 4. Întrucât este nevoie de semnat un Acord Parental, înscrierile se fac DOAR personal (părinți/bunici/tutorele minorului).
Permisul de Intrare la Bibliotecă este necesar la înscriere, iar acesta se eliberează pe loc la Punctul de Înscriere al instituției în baza buletinului/cărții de identitate. În cazul persoanelor care nu au împlinit vârsta de 14 ani este nevoie de buletinul părintelui/tutorelui și de certificatul de naștere al copilului.
Cei care nu au permis și vor să se înscrie, pot rezolva această formalitate lunea, între orele 11.00-19.00, de marți până vineri, între orele 08.00-19.00 sau sâmbăta, între orele 08.00-16.00.
Clubul de Vacanță este coordonat de dr. Eduard Claudiu Brăileanu, șef serviciu în cadrul Bibliotecii, iar proiectul se derulează cu sprijinul Consiliului Județean Brăila și al Primăriei Brăila.