Sărbătoarea Zilei Marinei a adunat publicul brăilean pe faleza Dunării pentru un spectacol de excepție, care a îmbinat solemnitatea ceremoniilor militare cu adrenalina exercițiilor tactice pe apă. Evenimentul a marcat un moment istoric, aniversându-se 124 de ani de la prima sărbătorire a Zilei Marinei Române, care a avut loc inițial la 15 august 1902 la bordul crucișătorului „Elisabeta”.
Deschiderea oficială a avut loc la ora 09:40 cu salutul entuziast: „BUNĂ DIMINEAȚA, BRĂILA! BUNĂ DIMINEAȚA BRĂILENI!”. Ulterior, programul a continuat cu ceremonialul ridicării Pavilionului, Geacului și a Marelui Pavoaz pe navele ancorate. Momentul a fost însoțit de intonarea Imnului Național de către Muzica militară a garnizoanei Brăila, sub bagheta dirijorului Raul Ionuț Badale. În semn de onor, navele au tras 21 de salve de tun.
Comandantul Flotilei Fluviale, domnul comandor Fănel Rădulescu, a ținut o alocuțiune oficială. Acesta le-a adresat și o urare specială în limba engleză oaspeților de peste hotare: „WE WISH YOU, ALL OUR GUESTS FROM OVER SEAS, WELCOME TO THE ROMANIAN NAVY AND MERCHANT MARINE CELEBRATION DAY!”.
A urmat un ceremonial religios oficiat de un sobor de preoți, în memoria eroilor marinari căzuți la datorie. Punctul culminant al solemnității a fost lansarea unei ancore de flori pe apele Dunării de la bordul șalupei ARN aparținând Căpităniei Portului Brăila. Pe timpul lansării ancorei, un trompetist a intonat tulburătoarea piesă „AVE MARIA”.
Fluviul s-a transformat apoi într-un adevărat teatru de operațiuni. Tema principală a exercițiului a fost „Neutralizarea unui desant aerian inamic debarcat într-un raion adiacent unui curs de apă”.
Spectatorii au putut urmări mai multe secvențe tactice impresionante. Prima secvență a presupus deschiderea unui culoar de siguranță a navigației concomitent cu un atac inamic. Vedeta Fluvială 147 și Vedeta Fluvială 151 au executat misiuni periculoase pentru scoaterea din funcțiune a lanțului de mine lansate de adversar. O altă secvență a ilustrat respingerea incursiunilor navelor inamice. Nava inamică, marcată de Monitorul 45, a deschis focul asupra vedetelor blindate cu număr de bordaj 176 și 180, care au răspuns ferm printr-o manevră tactică de foc. În urma duelului, echipajele proprii au simulat izolarea și stingerea unui incendiu de la bord, demonstrând capacitatea de luptă pentru vitalitatea navei.
După o zi plină de parade și de mult-așteptatele jocuri marinărești, ceremonia pe apă s-a încheiat cu discursul de final al Zeului Neptun. Acesta a mulțumit invitaților și partenerilor instituționali și privați care au sprijinit evenimentul, printre care Primăria Brăila, Aerostar Bacău și Dunav Brăila.
Sărbătoarea nu s-a oprit însă aici. Zeul Neptun a invitat toți brăilenii să se alăture unui moment magic la lăsarea serii: retragerea cu torțe a militarilor Flotilei Fluviale. Acest moment solemn de închidere, acompaniat de Muzica Militară a Garnizoanei Brăila, s-a desfășurat pe itinerariul consacrat: Primărie – Calea Călărașilor – Barieră.






















