Azi-noapte, 24 ianuarie a.c., în jurul orei 01:30, polițiști din cadrul Biroului Rutier au identificat în trafic un bărbat, în vârstă de 40 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe bulevardul Dorobanților din municipiul Brăila, având viteza de 100 km/h.
Polițiștii au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire, șoferul continuându-și deplasarea. La scurt timp, autoturismul a fost identificat pe strada Odobești din municipiul Brăila, în zona fiind identificat și șoferul acestuia, un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din Brăila.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.