“ Drumul spre performanță, așa scrie pe bannere. În realitate, drumul duce direct spre uitare. O legendă nu continuă cu lozinci, ci cu investiții, respect și rezultate. Astăzi, stadionul care găzduia meciuri de primă ligă și o finalistă a Cupei României arată ca un simbol al nepăsării. Dacă cei din conducerea Brăilei ar fi știut că acest banner este încă pe gardul stadionului, cu siguranță că l-ar fi dat jos, pentru a șterge orice asociere care s-ar putea face intre ei și starea in care a ajuns să arate stadionul care, cândva, vuia de zgomotul tribunelor. Nu au cum să știe, din birourile lor răcoroase nu se vede! Acum e mai ușor să vorbești despre performanță decât să creezi condiții pentru ea și mărturie stau, pe lângă Stadionul Municipal, Stadionul din Vidin și Bazinul din Parcul Monument! Între sloganurile despre fotbal și realitatea din teren este o prăpastie pe care nicio fotografie nu o mai poate ascunde. Dacia Unirea Brăila a avut cândva un nume respectat în fotbalul românesc. Astăzi, cei care administrează județul și orașul ar trebui să se întrebe dacă aceasta este moștenirea pe care vor să o lase: un stadion degradat, un gazon uscat și promisiuni imprimate pe bannere. Pentru că istoria unui club nu se conservă cu vorbe, ci cu fapte. Iar faptele, din păcate, lipsesc”, asta spune amar, un brăilean din comunitate, Cătălin Ciorășteanu.
Stadionul municipal Brăila a ajuns la abandon, asta după promisiunile primarilor Brăilei, ambii pesediști, fostul edil Aurel Simionescu, cel care a mimat un oarece interes pentru stadion și Marian Dragomir, primar în funcție, care nu a mimat nimic și este cel care a pus cruce, omul urăște sportul cel mai popular ,dar aruncă cu milioane de euro pentru echipa de handbal. Primarul Marian Dragomir, un mic omuleț, plin de orgolii, cu mintea în asfalt, atent la voturile brăilenilor și cam atât. Omul Dragomir, neinspirat și manipulator, cel care invocă probleme privind situația juridică a stadionului și care, culmea, puteau fi rezolvate de ani de zile de PSD, aflat mereu la putere în toate guvernele.
În prezent, Stadionul municipal din Brăila nu mai este doar o ruină, este ceva dureros și apăsător. Pentru locuitori, a devenit un simbol al promisiunilor care n-au fost duse la capăt , a nepăsării care se vede cu ochiul liber, un adevăr care a scos la iveală impotența administrației PSD și nepăsarea.
În timp ce sportul și comunitatea au continuat să ceară investiții, infrastructura care ar fi trebuit să găzduiască generații de tineri s-a degradat treptat: garduri lăsate, spații degradate, instalații scoase din funcțiune, tribune afectate. Iar de aici începe întrebarea care se repetă tot mai des: cum se ajunge ca un obiectiv important pentru oraș să ajungă în stadiul acesta, fără o strategie clară, fără intervenții consecvente și fără asumare?
De la promisiuni la tăcere și indiferență
În ultimii ani au existat, cel puțin la nivel de declarații, așa zise intenții de reabilitare. Dar între promisiune și realitate s-a instalat o prăpastie, una mare. De la „în curând” până la „nu se știe” s-a ajuns la “îl lăsam pârloagă “, iar brăilenii s-au lămurit. Brăilenii s-au lămurit că schimbările au fost fie inexistente, suficient cât să „arate” că problema există, dar insuficiente ca să o rezolve. În loc de șantier, a urmat degradare. În loc de plan, a urmat amânare, până și amânarea declarativă , pentru că vine din interes din partea adminsitrației PSD , fix în prag de alegeri.
Ce se întâmplă când primarul nu mai răspunde?
Când o investiție majoră devine o urgență, pentru o comunitate, răspunsul autorităților ar trebui să fie rapid, coerent și verificabil. În cazul de față, aici la Brăila, unde nu există un calendar public și o responsabilitate asumată, comunitatea rămâne cu aceeași imagine: stadionul se macină în timp, pierdut , uitat. Așa apare termenul pe care mulți îl folosesc fără să o facă cu ușurință: abandon. Abandon nu înseamnă doar lipsa lucrărilor. Abandon înseamnă că, în loc să fie gestionat ca un proiect, stadionul a fost lăsat să devină o problemă „a nimănui”.
De ce contează stadionul pentru Brăila?
Un stadion municipal nu este un detaliu urban. Este o infrastructură pentru sporturi de masă și pregătire pentru tineri, competiții și evenimente locale, identitate comunitară, siguranță și control al spațiului public (nu o zonă lăsată în voia timpului). Când stadionul cade, orașul pierde mai mult decât beton și tribune. Pierde șansa ca sportul să fie accesibil și vizibil, pierde ocazii pentru copii și tineri, pierde un spațiu care ar putea uni comunitatea.
Întrebările care rămân fără răspuns
Într-o anchetă, nu contează doar ce se vede în poze. Contează ce a fost făcut—și ce nu a fost făcut—și de ce. Astăzi, întrebările sunt simple și, tocmai de aceea, incomode: Care este situația exactă a stadionului (stare, expertize, riscuri)? Există un proiect de reabilitare, un deviz și o finanțare identificată? Care sunt termenele reale și cine răspunde punctual pentru fiecare etapă? Ce s-a întâmplat cu promisiunile și inițiativele anunțate public? Fără răspunsuri, explicațiile devin doar propoziții, iar aceastea nu repară tribune.
Ce ar trebui să se întâmple acum
Dacă autoritățile vor să închidă discuția despre abandon, nu e suficient să se spună „se lucrează” sau „se caută soluții”. Orașul are nevoie de transparență, documente publice, stadiu, termene, plan: etapizare și buget, să fie cineva numit responsabil, o persoană/structură cu nume, atribuții și calendar, ritm, cu intervenții care opresc degradarea și încep lucrările. Pentru că altfel, stadionul municipal Brăila rămâne ceea ce este astăzi: o rușine pentru un oraș care merită mai mult decât promisiuni.
Domnul Marian Dragomir, vă așteptăm cu răspunsuri, comunitatea nu cere vorbe, cere reparații, cere iubire pentru Brăila, cere respect ! Puteți ?
