Sistemul judiciar din România se află în centrul unei noi controverse privind modul în care reprezentanții săi aleg să reacționeze la evenimentele de pe scena publică. O recentă luare de poziție a președinților Curților de Apel din țară a ridicat semne de întrebare majore cu privire la existența unui dublu standard atunci când vine vorba de taxarea derapajelor sau a întâlnirilor controversate ale oamenilor politici.
Magistrații aflați la conducerea Curților de Apel s-au sesizat prompt și au luat atitudine publică în urma unei întâlniri care a avut loc între premierul interimar, Ilie Bolojan, și președinta Curții Constituționale a României (CCR), Simina Tănăsescu.
Deși discuțiile dintre un șef de guvern, chiar și interimar, și șeful instanței constituționale pot fi interpretate în diverse chei în funcție de contextul politic tensionat al momentului, reacția președinților Curților de Apel a fost rapidă. Aceștia au sancționat aparenta lipsă de transparență a întâlnirii, invocând, cel mai probabil, necesitatea păstrării unei distanțe igienice între puterea executivă și jurisdicția constituțională, pentru a proteja imaginea și independența justiției.
Contrastul devine însă frapant atunci când această vigilență instituțională este comparată cu un alt eveniment, considerat de mulți mult mai grav din perspectiva imaginii statului de drept, care a fost trecut cu vederea sub o tăcere absolută.
Aceiași președinți ai Curților de Apel nu s-au sesizat și nu au emis niciun comunicat de îngrijorare atunci când un fost premier al României, Marcel Ciolacu, care ocupă în prezent funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău, a avut o întâlnire, pe teritoriul Italiei, cu o persoană aflată pe lista urmăriților internațional. În acel caz, deși un înalt demnitar al statului român, cu un istoric la vârful Guvernului, a ales să se asocieze în afara granițelor țării cu un fugar vizat de autoritățile judiciare, magistrații nu au mai considerat că independența, imaginea sau autoritatea sistemului de justiție sunt lezate.
Nici acum doi ani, când membrii asociației CCR au fost în Biroul președintelui Camerei deputaților nu s-a scandalizat lumea așa cum s-au tăvălit in acest weekend, in zile de mare sărbătoare.
Această „indignare selectivă” ridică o serie de întrebări legitime în rândul societății civile. Unde este granița moralității instituționale? De ce o întâlnire la nivel înalt între doi demnitari aflați în funcție (un premier și șefa CCR) stârnește reacții imediate privind separația puterilor, în timp ce fraternizarea unui lider politic local și fost premier cu un urmărit internațional este considerată un „non-subiect” pentru aceleași voci din justiție? Există partizanat? Tăcerea în fața sfidării justiției de către politicienii care se afișează cu fugari știrbește grav încrederea cetățenilor în imparțialitatea și obiectivitatea celor care conduc instanțele din România.
Atâta timp cât reacțiile liderilor din justiție nu sunt aplicate cu aceeași unitate de măsură, riscul major este ca aceste luări de poziție să fie percepute de public nu ca un efort sincer de a apăra statul de drept, ci ca simple instrumente de presiune cu o geometrie variabilă.
