Trăim în era în care mare parte din interacțiunea umană s-a mutat în spațiul virtual, pe acele platforme concepute inițial pentru a ne conecta, a ne apropia și a face lumea mai mică. Cu toate acestea, privind cu atenție în secțiunile de comentarii ale rețelelor de socializare, ai sentimentul straniu că tehnologia a creat ziduri înalte din ură, a transformat ecranele în scuturi pentru lașitate și a transformat dezbaterea civică într-o arenă de gladiatori digitali.
Fenomenul nu mai este o noutate, însă agresivitatea sa a atins cote alarmante. Tot mai multe postări, indiferent că vorbesc despre politică, economie, cultură sau simple evenimente de zi cu zi, devin teatrul unor manifestări toxice. Ceea ce izbește cel mai tare nu este doar prezența urii îndreptate spre alte categorii de persoane, ci intoleranța viscerală, feroce, față de cei care îndrăznesc să nu gândească la fel.
Diversitatea de opinie a devenit un lux insuportabil pentru mulți utilizatori. Dacă nu aplauzi aceleași idei, dacă nu împărtășești aceleași frustrări sau dacă ai curajul să aduci un argument contrar, nu ești privit ca un partener de dialog cu o perspectivă diferită, ci ca un inamic public care trebuie anihilat. Comentariile sunt pline de etichete jignitoare, de un cinism dezgustător și de dorința clară de a reduce la tăcere orice voce discordantă.
Această atmosferă de linșaj mediatic permanent ne arată o societate profund polarizată și frustrată. În spatele unor profiluri adesea anonime sau mascate în spatele unor citate motivaționale se ascund oameni care par să-și găsească o macabră satisfacție în a vărsa venin.
Zilele trecute a fost un incendiu la o florărie pe Calea Galați. Deși incendiul a mistuit întreaga afacere, s-au găsit extrem de mulți utilizatori ai internetului care și-au manifestat bucuria față de această distrugere, cu o ură viscerală.
Întrebarea care se ridică este: unde ne va duce această spirală a urii? Democrația și progresul social se bazează pe dialog, pe înțelegerea celuilalt și pe capacitatea de a găsi compromisuri. Dacă ne obișnuim ca primul instinct în fața unei opinii diferite să fie insulta și dorința de excludere, nu facem decât să construim o comunitate fragmentată, incapabilă de empatie și maculată de intoleranță.
Trebuie să conștientizăm că libertatea de exprimare nu înseamnă dreptul de a ne desfigura semenii cu cuvintele. Rețelele de socializare au nevoie urgentă de o igienă a bunului-simț, iar noi, ca utilizatori, de o reconectare la elementara decență umană. Până la urmă, faptul că gândim diferit este ceea ce ne definește ca indivizi; felul în care gestionăm aceste diferențe este ceea ce ne definește ca oameni.
