AJPIS Brăila anunță că în data de 07.10.2024 au fost virate în Trezorerie sumele necesare efectuării plăților drepturilor aferente lunii septembrie 2024 pentru 44.866 beneficiari, în sumă de 19.567.280 lei.
Aceste sume sunt pentru următoarele categorii de beneficiari:
- Alocația de stat pentru copii – 42.401 beneficiari cu suma de 14.696.379 lei;
- Indemnizația lunară pentru creșterea copilului – 1.317 beneficiari cu suma de 3.747.645 lei;
- Stimulent de inserție – 980 beneficiari cu suma de 901.960 lei;
- Sprijin/indemnizație acordat/a persoanelor cu dizabilități (părinți și/sau copii) în baza O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor – 67 beneficiari cu suma de 53.918 lei;
- Indemnizație lunară pentru concediul de acomodare – 22 beneficiari cu suma de 79.189 lei;
- Indemnizație lunară de sprijin pentru adoptatori – 79 beneficiari cu suma de 88.189 lei.
Toți beneficiarii care au optat pentru plata în cont bancar vor primi banii în conturile personale în data de 08 octombrie 2024, iar cei care au optat pentru plata prin mandat poștal, îi vor primi la domiciliu până pe data de 25 octombrie 2024.

























