Cultură a Municipiului Brăila organizează miercuri, 28 februarie, un spectacol dedicat sărbătorii de Dragobete.
„După ce a rătăcit, în lung și-n lat, în căutare de fete de sărutat, fiul Babei Dochia va ajunge într-un târziu și pe la casa noastră. Da, da, responsabilul cu buna dispoziție și deschizătorul primăverii vine, mâine, 28 februarie, și pe la Casa Memorială «Petre Ştefănescu-Goangă».
Așadar, miercuri, la orele 17.00 trecute fix, sub genericul «Dragobetele sărută fetele», vă așteptăm la sărbătoarea iubirii pusă la cale de Casa de Cultură a Municipiului Brăila. Dragobetele va fi așteptat cu flori, cum e datina, dar și cu cântece și poezii din creația populară. Cu cântul și recitatul se vor ocupa fetele din cadrul Grupului «Generații» – Ioana Axente, Diana Popa, Andreea Bobotan, Eva Bianu, Ioana Tăbârcă, Iasmina Munteanu, Daniela Popa, Denisa Bâtcă, Sofia Bursuc – alături de colegul lor Dragoș Cherșunaru și profesorul coordonator Dumitru Popescu.
Manifestarea Casei de Cultură a Municipiului Brăila vine în sprijinul promovării tradiţiilor culturale autentice româneşti prin evenimente dedicate.
Ca în fiecare an, la sfârșit de Făurar, vă așteptăm să petrecem împreună sărbătoarea dragostei la români! Fetele cântă și recită, dar așteaptă să fie sărutate!”, se arată într-un comunicat dat publicității.

























