În contextul apariției în spațiul public a unor informații false atribuite premierului Ilie Bolojan, printr-un clip făcut cu inteligența artificială, privind presupusa implicare a României într-un conflict armat, care induc în eroare opinia publică, Guvernul României face precizarea că decizia statului român este fermă: România nu va intra în război.
”România este o țară sigură, membră cu drepturi depline a Alianței Nord-Atlantice (NATO), beneficiind de garanții solide de securitate, care asigură protecția teritoriului și a cetățenilor săi. Nu există niciun motiv de panică sau alarmare privind o posibilă implicare a României într-un conflict militar. Instituțiile statului își desfășoară activitatea în parametri normali, iar viața socială și economică a cetățenilor și companiilor din România se desfășoară în condiții de deplină siguranță.
Facem apel la toți cetățenii să se informeze din surse oficiale și verificate. Răspândirea informațiilor false poate genera panică nejustificată și poate afecta grav climatul de încredere publică” precizează Biroul de presă al Guvernului într-un comunicat de presă.
Postarea incriminată are peste 2350 de distribuiri și sute de comentarii, majoritatea dând crezare a ceea ce se spune în clip și care au atitudini violente. Printre cei care au distribuit această postare este și fostul primar PSD al comunei Măxineni, apoi senator din partea ALDE, Mihai Ruse.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a avertizat, marţi, pe Facebook, că au apărut pe reţelele sociale clipuri false cu premierul Ilie Bolojan, realizate de inteligenţa artificală, care anunţă intrarea României în război.
„Atenţie! Semnalăm existenţa unei campanii de răspândire a unor informaţii false, prin care sunt prezentate ca fiind veritabile clipuri false, realizate cu ajutorul programelor de inteligenţă artificială, din care reiese că prim-ministrul Ilie Bolojan anunţă intrarea României în război, începând cu luna septembrie 2025”, a anunţat MAI.
Potrivit comunicatului remis de MAI, aceste clipuri sunt false şi fac parte dintr-o acţiune de manipulare intenţionată a opiniei publice.
„Prim-ministrul României nu a susţinut astfel de declaraţii, iar România nu intră în război.
Această informare este parte a măsurilor MAI pentru identificarea şi combaterea campaniilor de dezinformare care afectează încrederea în instituţiile statului şi în oamenii care îşi fac datoria cu seriozitate.
Vă încurajăm să verificaţi sursele şi să nu distribuiţi conţinut neverificat”, au transmis reprezentanţii instituţiei.























