Vineri seara, la ora 18:10, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că pe strada Griviței din municipiul Brăila, la intersecția cu strada General Eremia Grigorescu, a avut loc un accident rutier cu o persoană rănită.
Din primele cercetări la fața locului, polițiștii au stabilit că o femeie, de 55 de ani, din comuna Ulmu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Griviței, dinspre strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada General Eremia Grigorescu, în timp ce efectua virajul la stânga ar fi lovit un autovehicul ce se deplasa din sens opus, condus de un bărbat de 34 de ani, din Brăila. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a femeii, aceasta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind zero.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.