• Ultimele
  • Trending
Prins în flagrant delict, în municipiul Brăila, imediat după ce ar fi comercializat peste 40 de grame de substanță cristalină

07/03/2024
Și-a lovit soția cu o tigaie în zona capului şi a tăiat-o cu un cuţit de dimensiuni mici în zona umărului stâng şi a spatelui

19/08/2025
Avansarea în grad – aprecierea meritelor profesionale

01/08/2025
Activitate de educație rutieră desfășurată de polițiștii Serviciului Rutier în cadrul Școlii de Vară

Arestat preventiv după ce a agresat un tânăr și apoi l-a deposedat de suma de 5.500 de lei și 1.500 de euro

Polițiștii rutieri brăileni pun accent pe creșterea vizibilității poliției în stradă

Șoferi lăsați fără permis de conducere

31/07/2025
Cinci tineri ofițeri încadrați la IPJ Brăila

Lucrări de reabilitare a rețelelor de apă potabilă

Se oprește apa în Ianca și trei localități

31/07/2025
IJJ Brăila a început recrutarea candidaților pentru instituțiile de învățământ ale MApN, care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne

În urma acțiunilor desfășurate de jandarmii brăileni în ultimele 10 zile au fost aplicate 53 de sancțiuni contravenționale

30/07/2025
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR RUTIERI, ÎN MUNICIPIUL BRĂILA

ACTIVITĂȚI DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE DROGURI ȘI A TRAFICULUI DE PERSOANE DERULATE DE POLIȚIȘTII BRĂILENI

Acțiune a polițiștilor din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Brăila

În cursul zilei de luni, polițiștii brăileni au organizat 10 acțiuni și au intervenit la 53 de evenimente

29/07/2025
Un bărbat din Chiscani a fost rănit după ce a fost lovit de un TIR pe DE 584, în localitatea Vărsătura

luni, aprilie 20, 2026
31 °c
Brăila
  • Contact
Brăila noastră
  • Actualitate
  • Politic
  • Social
  • Sport
  • Cultural
  • Opinii
  • Național
  • Pamflet
No Result
View All Result
Brăila noastră
No Result
View All Result
Acasă Actualitate

Prins în flagrant delict, în municipiul Brăila, imediat după ce ar fi comercializat peste 40 de grame de substanță cristalină

Brăila Noastră postat de Brăila Noastră
07/03/2024
in Actualitate
Timp de citire: 2 minute
A A
0
Prins în flagrant delict, în municipiul Brăila, imediat după ce ar fi comercializat peste 40 de grame de substanță cristalină
Share on FacebookShare on Twitter

La data de 07.03.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila au dispus reținerea unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept și fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii.

Din materialul probator administrat în cauză a reieșit faptul că, în perioada ianuarie – martie 2024, acesta a procurat, deținut și vândut, droguri de mare risc (4-CMCl) și substanțe psihoactive (2MMC), către consumatori din județul Brăila, cu sume cuprinse între 3.000 și 5.000 lei.

Noutati

Și-a lovit soția cu o tigaie în zona capului şi a tăiat-o cu un cuţit de dimensiuni mici în zona umărului stâng şi a spatelui

Și-a lovit soția cu o tigaie în zona capului şi a tăiat-o cu un cuţit de dimensiuni mici în zona umărului stâng şi a spatelui

19/08/2025
Avansarea în grad – aprecierea meritelor profesionale

Avansarea în grad – aprecierea meritelor profesionale

01/08/2025

De asemenea, inculpatul a fost prins în flagrant în municipiul Brăila, în stația Peco OMV de pe Șoseaua de Centură, imediat după ce a comercializat peste 40 de grame substanță cristalină (4-CMC, drog de mare risc).

A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brăila, cu propunerea de arestare preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.

”Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” se precizează în comunicatul DIICOT.

Etichete: brailaimediat după ce ar fi comercializat peste 40 de grame de substanță cristalinăîn municipiul Brăilaipj brailajudecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului BrăilaPrins în flagrant delictstiri brailastiri braila noastra
ShareSendTweet
Articolul anterior

Zeci de sancțiuni aplicate de comisarii CJPC Brăila magazinelor care comercializează propuse preponderent chinezești

Articolul următor

Școala gimnazială din comuna Gemenele – partener în campania ”Tu știi ce consecințe pot avea faptele tale? Fii informat, alege inspirat!”

Brăila Noastră

Brăila Noastră

Punem sub lupă subiectele delicate care contează cu adevărat pentru voi

Alte recomandări

Și-a lovit soția cu o tigaie în zona capului şi a tăiat-o cu un cuţit de dimensiuni mici în zona umărului stâng şi a spatelui
Actualitate

Și-a lovit soția cu o tigaie în zona capului şi a tăiat-o cu un cuţit de dimensiuni mici în zona umărului stâng şi a spatelui

19/08/2025
Avansarea în grad – aprecierea meritelor profesionale
Actualitate

Avansarea în grad – aprecierea meritelor profesionale

01/08/2025
Activitate de educație rutieră desfășurată de polițiștii Serviciului Rutier în cadrul Școlii de Vară
Actualitate

Activitate de educație rutieră desfășurată de polițiștii Serviciului Rutier în cadrul Școlii de Vară

01/08/2025
Arestat preventiv după ce a agresat un tânăr și apoi l-a deposedat de suma de 5.500 de lei și 1.500 de euro
Actualitate

Arestat preventiv după ce a agresat un tânăr și apoi l-a deposedat de suma de 5.500 de lei și 1.500 de euro

01/08/2025
Articolul următor
Școala gimnazială din comuna Gemenele – partener în campania ”Tu știi ce consecințe pot avea faptele tale? Fii informat, alege inspirat!”

Școala gimnazială din comuna Gemenele - partener în campania ”Tu știi ce consecințe pot avea faptele tale? Fii informat, alege inspirat!”

Bărbat din Cazasu depistat băut la volan, pe Calea Călărașilor din municipiul Brăila

O tânără din Brăila i-a încredințat conducerea autoturismului prietenei sale care nu deținea permis de conducere. Cele două s-au ales cu dosare penale

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sunt de acord cu Termenii & Condiții și Politica de confidențialitate.

Și-a lovit soția cu o tigaie în zona capului şi a tăiat-o cu un cuţit de dimensiuni mici în zona umărului stâng şi a spatelui
Actualitate

Și-a lovit soția cu o tigaie în zona capului şi a tăiat-o cu un cuţit de dimensiuni mici în zona umărului stâng şi a spatelui

La data de 15.08.2025, ora 0956, dispeceratul IPJ Brăila a fost sesizat telefonic, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că numita...

postat de Brăila Noastră
19/08/2025
Avansarea în grad – aprecierea meritelor profesionale
Actualitate

Avansarea în grad – aprecierea meritelor profesionale

Astăzi, 01 august 2025, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila, a avut loc festivitatea de avansare în grad la...

postat de Brăila Noastră
01/08/2025
Activitate de educație rutieră desfășurată de polițiștii Serviciului Rutier în cadrul Școlii de Vară
Actualitate

Activitate de educație rutieră desfășurată de polițiștii Serviciului Rutier în cadrul Școlii de Vară

În data de 31 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o activitate cu caracter preventiv, în cadrul...

postat de Brăila Noastră
01/08/2025
Arestat preventiv după ce a agresat un tânăr și apoi l-a deposedat de suma de 5.500 de lei și 1.500 de euro
Actualitate

Arestat preventiv după ce a agresat un tânăr și apoi l-a deposedat de suma de 5.500 de lei și 1.500 de euro

La data de 31 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila - Biroul de Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului...

postat de Brăila Noastră
01/08/2025
Brăila noastră

© Brăila Noastră. Developed by IMCreative.ro

Navigate Site

  • Politica de confidențialitate
  • Politica cookies
  • Setări GDPR
  • Contact

Urmărește-ne pe: