Primarul Marian Dragomir a anunțat programul (aproximativ) după care se va face colectarea gunoiului din municipiul Brăila în această săptămână, în condițiile în care suntem în stare de alertă pe salubrizare, după ce operatorul unic, RER, a reziliat contractul și a întrerupt activitatea.
Dat fiind că programul de săptămâna trecută nu s-a respectat decât în unele zone din oraș, Dragomir a precizat că „pot să mai apară erori umane”, dar în principiu, programul va fi de la 5 dimineața până la ora 22.00: „S.C. ECO S.A, societatea Primăriei, a intrat în regim de urgență, nu are dotarea optimă, dar nu puteam aștepta până ADI ECO (asocierea tuturor primariilor din județ) finaliza licitația pe Stare de Alertă.
Estimăm că miercuri se va finaliza licitația publică, iar de joi sau vineri va lucra noua societate cu o dotare net superioara S.C. ECO SA, care a reprezentat doar o soluție de avarie.
LUNI:
– blocuri Vidin, Progresul, Obor, Gării, Calea Galati, Călărași de la Barieră până la Indepenței pe ambele sensuri, Bd. Independenței
– case Lacu Dulce
MARȚI
-blocuri Buzăului, Viziru, Radu Negru, Călărași IV
– case Bariera
MIERCURI
– blocuri Roșiori până în Călărași+ Tineretului+ Barieră, Călărași (între Bariera și Spitalul 1), Hipodrom
– case Vidin în spate la Promex
– blocuri Cuza (zona Tribunal) + case centru vechi (spate Tribunal)
INFORMAȚII NOI
AM SEMNAT CONTRACT DE SALUBRITATE CU S.C. ECO S.A., SOCIETATEA PRIMĂRIEI, doar pentru Municipiul Brăila, pe termen limitat. La fel vor face și primăriile din județ, cu orice societate.
ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ, ADI ECO DUNĂREA (asocierea tuturor primăriilor din județ) VA ORGANIZA O NOUĂ LICITAȚIE PUBLICĂ ȘI VA ÎNCHEIA UN CONTRACT CU O SOCIETATE DE SALUBRIZARE PENTRU TOT JUDEȚUL.
Acestea sunt prevederile legale și trebuie sa le respectăm.
S.C. ECO S.A. va colecta astfel
– în zilele lucrătoare în două schimburi, de la ora 05.00 până la ora 22.00
– sâmbătă și duminică până la ora 15.00
PROGRAM DE COLECTARE
JOI – SCHIMBUL 1 – Vidin, Progresul blocuri, ANL, C. Galați, Plantelor, Gării, Obor, Hipodrom, zona dintre Dorobanti/Roșiori de la C. Călărașilor pâna la 1 Decembrie 1918, zona de case Pisc și Brăilița
JOI – SCHIMBUL 2 – Viziru si Buzăului zona de blocuri , zona blocuri Str. Miorita, Bd. Independeței (pe partea dintre CEC)
VINERI – Centrul Orașului, Chercea, Lacu Dulce, zona de blocuri Călarași IV
SÂMBĂTĂ – Viziru, Buzăului, Radu Negru, Călărași IV zona de case
DUMINICĂ – Izlaz, Comorofca
De la societățile comerciale se va prelua gunoiul conform programului de mai sus.
Apoi, cel târziu duminică dimineața vom anunța programul pentru săptamâna viitoare ……
Vă rog să anunțați vecinii astfel încât să putem colecta.
Este posibil să mai apară unele întârzieri sau disfuncționalități, dar le vom rezolva pe toate.
Vă multumesc mult pentru înțelegere și răbdare”.