În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 02:25, polițiștii Poliției Municipiului Brăila, au observat în trafic un autovehicul ce se deplasa sinuos pe Șoseaua Buzăului, către Șoseaua de Centură.
Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire însă autovehiculul și-a continuat deplasarea virând brusc, în mod succesiv, la stânga și la dreapta pe mai multe străzi din municipiul Brăila. Pe strada Comunarzi din municipiu autovehiculul a oprit, șoferul fiind identificat în persoana unui bărbat de 47 de ani, din Brăila. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea o îmbibație alcoolică de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice. De asemenea, bărbatul a fost testat și cu aparatul drugtest rezultând fiind negativ.
Totodată, în urma verificării în bazele de date, polițiștii au constatat că autovehiculul condus figurează cu sechestru, iar certificatul de înmatriculare este suspendat pentru netranscrierea dreptului de proprietate, fiind astfel sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.





















