În ultima zi din luna octombrie polițiștii și jandarmii brăileni au desfășurat 9 acțiuni pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri.
Acțiunile desfășurate au fost menite să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare pentru siguranța societății, intervenindu-se la 29 de evenimente, 26 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 132 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 47.360 de lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 10 permise de conducere și au ridicat 6 certificate de înmatriculare.
Marți seară, în intervalul orar 23:30-01:30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila au acționat pe raza municipiului pentru menținerea unui climat de siguranță publică, prin prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență. Astfel, au fost legitimate 39 de persoane, controlate 30 de vehicule, 12 dintre șoferi fiind testați cu aparatul etilotest șiau fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.070 de lei, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și Legii nr. 61/1991.





















