În ultimele 24 de ore polițiștii brăileni au acționat la nivelul întregului județ pentru a preveni faptele antisociale, organizând 8 acțiuni și au intervenit la 84 de evenimente, dintre care 80 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
Polițiștii au constatat 127 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 64.000 de lei.
Pentru menținerea siguranței rutiere, 7 șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice autovehiculele care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, 5 certificate de înmatriculare au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.