După opt ani, echipa naţională de fotbal a României a reuşit calificarea la un turneu final. Astfel, tricolorii antrenați de selecționerul Edward Iordănescu vor merge în vară la Campionatul European din Germania. Printre aceștia se vor afla și doi brăileni, care s-au numărat printre cei 43 de fotbaliști utilizați de selecționer în preliminarii.
Într-un oraș fără niciun stadion decent, fără o echipă în primele două ligi ale fotbalului românesc, sunt doi jucători care sunt printre oamenii de bază ai naționalei României, care evoluează la echipele clasate pe primele două locuri în Superliga, Florinel Coman, la FCSB, și Daniel Bîrligea, la CFR Cluj.
Coman s-a născut la Brăila, pe 10 aprilie 1998, iar părinții lui au plecat să muncească în Spania când el avea 9 ani, băiatul rămânând în grija bunicilor. La acea vreme, el învăța fotbal deja de doi ani la Luceafărul Brăila. La 13 ani, a ajuns la Academia „Gheorghe Hagi”, unde a devenit prieten cu Ianis Hagi, fiul lui Gheorghe Hagi și coleg de generație cu el. Florinel Coman a debutat la seniori pentru FC Viitorul Constanța în primăvara anului 2015, când a jucat în ultimele minute ale meciului cu Astra Giurgiu, acesta fiind însă singura sa prezență în prima echipă în acel sezon. În sezonul 2015–2016, Coman a jucat 10 meciuri, iar sezonul 2016–2017 i-a adus titlul național cu FC Viitorul, el jucând în 28 de meciuri, în care a marcat 6 goluri și a dat 7 pase decisive.
În vara lui 2017, Coman s-a transferat la FCSB, și a debutat la această echipă chiar în înfrângerea suferită de împotriva fostei lui echipe, Viitorul, cu 1–0.
Coman a fost convocat pentru naționalele U17 și U19 în perioada 2014–2016. În toamna lui 2017, naționala U21 s-a bazat pe el în campania de calificare la Campionatul European de Tineret din 2019. Acolo, a jucat în toate meciurile, și s-a remarcat prin golul marcat în meciul din deplasare cu Bosnia și Herțegovina. Florinel Coman a adunat 12 meciuri la naționala de seniori a României pentru care a marcat un gol, în meciul câștigat cu 4-0 în fața Andorei.
Daniel Bîrligea s-a născut la Brăila, pe 19 aprilie 2000. A început fotbalul tot la Luceafărul Brăila, dar s-a mutat în Italia, la vârsta de 12 ani, împreună cu mama și sora sa mai mare. În Italia a jucat la ASD Cantera Ribolla și Palermo la nivel de juniori. Pe 22 ianuarie 2020, Bîrligea și-a făcut debutul în Serie C pentru Teramo într-o victorie cu 1-0 în fața lui Catanzaro. Pe parcursul a doi ani cu Il diavolo, el a strâns șapte goluri din 43 de apariții în toate competițiile. Pe 26 ianuarie 2022, Bîrligea s-a întors în România după ce a acceptat un contract cu campioana CFR Cluj. El și-a făcut debutul pe 5 februarie, într-un meci contra Universității Craiova, încheiat la egalitate, 1-1. Bîrligea a marcat primul său gol pentru CFR Cluj pe 1 mai 2022, într-o victorie cu 1-0 împotriva echipei Farul Constanța. La CFR Cluj a jucat 70 de meciuri și a marcat 16 goluri.
Bîrligea și-a făcut debutul pentru naționala Under 21 a României pe 25 martie 2022 și a făcut parte din lotul României la Campionatul European din 2023. La naționala de seniori a debutat în 2023, în meciul cu Andora.
În Superliga României la fotbal mai găsim alți doi fotbaliști născuți la Brăila, care au început fotbalul tot la Luceafărul Brăila, portarul celor de la FCU Craiova, Ionuț Gurău, născut pe 27 martie 1993, și fundașul stânga al Oțelului Galați, Daniel Panait, născut pe 16 februarie 1997. de asemenea, printre fotbaliștii din Superliga îl regăsim și pe Alexandru Chipciu, care acum joacă la Universitatea Cluj, născut pe 18 mai 1989, și care a mai jucat la FC Brașov, Steaua, Anderlecht, Sparta Praga, CFR Cluj.