În perioada 2 – 4 septembrie inspectorii de muncă din cadrul ITM Brăila au desfăşurat acţiuni de control la agenţii economici care desfăşoară activităţi de depozitare şi comercializare a carburanţilor auto.Verificările s-au înscris într-o campanie națională pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea
şi executarea contractelor individuale de muncă şi pentru verificarea modului în care sunt respectate cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătatii lucrătorilor, de către angajatorii care desfăşoară activităţi în acest domeniu.Obiectivele campaniei au fost:-Identificarea și verificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale care reglementează relaţiile de muncă şi luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispoziţiilor legale în materie; -Eliminarea neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităţilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare;-Creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relaţiilor de muncă;-Creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă pentru domeniile de activitate sus-menţionate; -Eliminarea neconformităţilor constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la angajatorii din domeniile de activitate vizate de campanie.Inspectorii de muncă din cadrul ITM Brăila au întreprins acțiuni de control şi au efectuat 23 controale care au vizat atât domeniul relaţiilor
de muncă, precum şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost aplicate sancțiuni contraventionale în valoare de 2.500 lei pentru neconformitățile constatate în domeniul relațiilor de muncă. De asemenea, pentru neconformităţile constatate, au fost dispuse măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate, neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.Scopul tuturor acţiunilor de control este acela de creştere a gradului de conştientizare, atât a angajaţilor cât şi a angajatorilor în ceea ce priveşte necesitatea aplicării şi respectării legislaţiei muncii în privinţa muncii nedeclarate, subdeclarate și securităţii şi sănătatii în muncă.